Ehee, de mult nu am mai atins această categorie, dar tema propusă de psi la BLOG POWER, o provocare lansată de MWB, este mult prea aproape de sufletul meu, astfel încât să nu o tratez cu cea mai mare atenţie.
Prieten, mentor, camarad în virtual. Există un blogger din virtual pe care, cunoscându-l şi în real, îl numeşti prieten? Există un blogger care îţi este mentor? Dar camarad?
Știință și Divinitate. Ești adeptul Genezei sau al lui Darwin? Poate știința explica totul, inclusiv Divinitatea? În viața ta sunt complementare sau se exclud reciproc?
Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă. (Albert Einstein)
La început am fost un gând, o dorință a doi oameni care s-au iubit. Momentul potrivit sau dorința mea de-a mă materializa au pus în mișcare motorul celor 40 de săptămâni. Știința spune că un ovul și un spermatozoid s-au întâlnit, s-au plăcut
și au format oul sau zigotul care îndrumat de ai săi 46 de cromozomi se va transforma într-o „mașinărie” perfectă. Fiecare etapă poate fi explicată, orice întrebare poate să-și găsească răspunsul; o singură componentă a acestui angrenaj a primit și o față imaginară transformând totul într-un complex: inima partea reală și sufletul partea imaginară.
Mă plimb pe alei înguste sub felinare zgârcite cu lumina; aş fi vrut să fie soarele acela de mai deasupra unui câmp de maci! Aauu… lichidul rece îmi pătrunde în mână; îl simt cum urcă şi se împrăştie în tot corpul. Îmi închipui matricea de vene iluminată de drog. Aş vrea să deschid ochii, dar totul mă doare; pleoapele îmi sunt precum pietrele de moară, buzele îmi sunt uscate, braţele într-o inerţie comodă şi pieptul de-abia mai vrea să respire. Îi pot număra eforturile… sus, jos, sus, jos… mereu un număr prim de respiraţii!
Nu vă speriați, nu vă expun acum un curs de mecanică; departe de mine gândul! Cod rutier mă duce instant cu gândul la „obiectul muncii”, acele pedale și-un volan cu care punem în aplicare codul menționat. Nu vă voi povesti despre asfalt din Europa sau borduri din România, ci, mai degrabă, despre cuvinte virtuale care pot căpăta o putere mai mare decât am crede noi inițial.
„Codul Rutier al Blogosferei - ce facem şi ce nu facem, ce ar trebui sau nu să facem pentru ca lumea aceasta, numită blogosferă, să fie mai frumoasă şi mai autentică. Reguli, principii, motive pentru care sunteți bloggeri, pasiunea care vă îndeamnă, repere care vă ghidează, interacțiunea cu alți bloggeri, cât de mult respectați și cât de importantă este pentru voi lumea social media”… aceasta este provocarea la care răspund prin această postare!
Tot ce ne ține în viaţă este misterul. Misterului nu-i pui întrebări, pentru că el nu are răspunsuri. Misterul se află pe fundul unui ocean de întrebări și deasupra unui cer de răspunsuri. Renunţă la respiraţia ta, cufundă-te, zboară şi vei avea revelaţia celui ce ştie tot dincolo de întrebări și răspunsuri. Revelaţia de a fi pretutindeni, acelaşi, mereu… (Ionuţ Caragea în Întreita suferință)
A început februarie, o lună plină de sentimente exprimate expansiv și de-o aromă molipsitoare de iubire în aer. De aceea, mă alătur celor de la Blog Power care au răspuns celor 10 întrebări adresate de liderul de opinie, Cora.
1. De ce iubesc luna ianuarie?
Este o simplă lună din an, cu nimic mai specială decât celelalte; fiecare are esența ei de unicitate, care mă împiedică să am o preferată! O iubesc așa cum iubesc și pe celelalte 11. Iubesc fiecare lună, fiecare zi trăită!
Este început de săptămână, este începutul unui sfârşit; mirosul suav de ghiocel proaspăt ieşit din zăpadă sau gustul iute al adrenalinei după o drumeţie prin verzile văi ale Carpaţilor rămân doar un vis frumos! Ţurţurii de pe degete îi topim cu o cană cu vin fiert, zâmbind uşor către aburii de scorţişoară şi ascultând acordurile vanilate ale unui gramofon din colţul uitat de timp.
Ceaţa prin care păşeam de dimineaţă precum un melc zgribulit, mi-a adus aminte de capul în nori, la propriu, pe-o cărare de munte către Caraiman! Zâmbeam datorită amintirii, dar picioarele mele se mişcau precum ale ocnaşilor cu drobul de sare în spinare! Nici cafeaua aburindă nu a reuşit să mă dezmorţească… vreau ceva dulce! Mai departe »
Speram să revin în timp util în fața calculatorului, pentru a-mi da votul pentru ediția precedentă, dar nu s-a putut! Vă cer scuze tuturor pentru această scăpare, mulțumindu-vă, de asemenea pentru aprecierea articolelor colegilor mei! A fost o ediție plină de gânduri bune, aduse de o temă frumoasă! Transmit felicitările mele tuturor participanților, cu speranța ca numărul acestora să crească; este un simplu feedback prin care ne putem arăta aprecierea pentru cei care susțin comunitatea „Most Wanted Blog”! Vă mulțumesc încă o dată!
Revenind, pentru această săptămână propun o temă mai neobișnuită! Fie ne amintim de-o plimbare în ploaie, după ce-am ascultat „Dacă ploaia s-ar opri” de la Cargo, fie avem părul verde în loc de negru, după o vizită la coafor, fie avem sare în loc de zahăr în aluatul pentru plăcintă, fie se ia curentul în minutul 89 din meciul de calificare al echipei preferate… într-un fel sau altul viața ne este condimentată într-un mod picant, amar, sărat sau dulce! Așadar vă invit să umplem „Borcanul condimentelor”, reușind să spunem la final că viața are gust!
Dacă vă întrebați, cumva… DA, una din situațiile ipotetice de mai sus reprezintă o experiență personală; dar nu vă spun care!
Vă aștept cu o poveste condimentată la Blog Power!
Un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare. (William Shakespeare)
Credeam că îmi va fi foarte uşor să vă povestesc despre prietenie, dar mult timp a fost doar un cursor negru pe-o pagină albă! Dacă m-aţi întreba de ce, v-aş răspunde că am impresia unei supraaglomerări de idei; toţi suntem de acord cu acele idei de bază privind prietenia adevărată, toţi ştim să apreciem existenţa unui asemenea om în viaţa noastră, astfel încât simt că orice aş scrie ar fi un clişeu! De aceea, am pornit o analiză; nu chimică, nici semantică… doar o privire fugară asupra unei mostre dintr-un subiect puternic! Dacă mi-au lipsit dioptriile potrivite, concluzionaţi voi! Mai departe »

Categorii
Tag-uri
Blog RSS
Comments RSS
Ultimele 50 articole
<<<
Void « Default
Life
Earth
Wind
Water
Fire
Light 