Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?[...]
Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.(“Trecea un om pe drum aseară”, Elena Farago)
Dragii mei, încep o săptămână în care îmbrac haina călătorului; acum, când apare această postare mă aflu undeva prin ţară
Vă las surpriza celor 7 cuvinte ale săptămânii, cuvinte pe care le puteţi afla descoperind stemele oraşelor prin care voi trece. Bonus vă las stema startului şi a destinaţiei finale, oraşul meu de suflet Sibiu
Așa se numește programul cultural pregătit pentru acest an în Sibiu! Mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost gândită prezentarea, precum și temele alese, de aceea m-am hotărât să vi-l prezint… poate vă fac poftă pentru planurile de concediu!
Detaliile și mai multe poze puteți afla pe site-ul oficial Sibiu Baroc Update. Eu doar vă arăt punctele cheie, în mod organizat cum v-am obișnuit și până acum!
Mai departe »
Acesta este numele expoziției cu imagini 3D ale fotografului Daniel Bălțat; vernisajul a avut loc în decembrie în Turnul Sfatului din Sibiu, iar expoziția va rămâne deschisă publicului până la data de 15.01.2012! Exponatele etalate în expoziție redau imagini cu Sibiul văzut din avion şi instantanee stradale tot din Sibiu. Imaginile expuse vor putea fi vizualizate cu ochelari speciali, asemeni celor folosiți pentru vizionarea filmelor 3D în cinematografe, ochelari pe care organizatorii îi pun la dispoziţia vizitatorilor.
Ideea mi-a venit în 2010 când am avut prima expoziţie, iar acum pun accentul pe imaginile 3D cu Sibiul, imagini care vor să creeze senzația că totul este în aer, totul este suspendat
a spus Daniel Bălțat. Mai departe »
Un tigru a fost împuşcat în Sibiu!
Sunt mâhnită, dezamăgită şi nu-mi explic de ce s-a ajuns până la această situaţie extremă! Nu trebuie să vă prezint soluţiile care puteau salva viaţa acestui animal, pentru că sunt convinsă că le ştiţi! Mă doare cumplit văzând imaginile de pe site-ul Turnul Sfatului şi nu-mi pot scoate din cap întrebarea “de ce?”. Nu cunosc detaliile vânătorii, nici nu cred că mai au vreo importanţă după gustul amar lăsat de această acţiune “Kill Bill“, cum bine a denumit-o Sebastian Marcovici, autorul fotografiei de început! Regretabil ce s-a întâmplat!!! Am o seară neagră…
Pentru al cincelea an consecutiv, Târgul de Crăciun aduce atmosfera sărbătorilor în Piața Mare din Sibiu. Cel mai important târg de sărbători din țară, Târgul de Crăciun de la Sibiu va fi prezent în inima orașului între 26 noiembrie și 26 decembrie. Toate detaliile le puteți citi pe site-ul oficial.
Priviți Sibiul în prag de sărbătoare! Mai departe »
O viață de român! Să nu uităm de unicele și ineditele noastre tradiții, care ne fac un popor frumos, indiferent de ce ar spune alții!
Noi suntem români, noi suntem români
Noi suntem pe veci aici stăpâni.
Vulturul ce rotește sus
va fi atunci de mult apus
Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi și atunci.
Mai aminţi-mă-va un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?
Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-așa:
Pe-aici umbla și el și se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.
(Cântec pentru anul 2000 – Lucian Blaga)
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival anual de artele spectacolului din România și al treilea ca amploare şi importanţă din lume. Cea de-a XVIII-a ediție a festivalului va avea loc în perioada 27 mai – 5 iunie, având ca temă comunități.
Sibiul a fost dintotdeauna un loc al spectacularului, a cărui excelență culturală a fost recunoscută prin acordarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2007. Programul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu continuă tradiția unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Mai departe »

Categorii
Tag-uri
Blog RSS
Comments RSS
Ultimele 50 articole
<<<
Void « Default
Life
Earth
Wind
Water
Fire
Light 