Cât de eficientă este o sobă pe gaz

Cât de eficientă este o sobă pe gaz?

Sobele pe gaz sunt făcute pentru persoanele care nu au posibilitatea de a apela la alte metode de încălzire, din diferite motive. Există mai multe aspecte pe care trebuie să le ei în considerare atunci când vrei să achiziționezi un astfel de sistem.

Sunt foarte eficiente, mai ales în zonele sau situațiile în care nu există o altă sursă de căldură. Toți avem nevoie de minimul de confort și mai ales de căldură în timpul sezonului rece.

Cum alegi cea mai bună sobă?

Pentru a face o alegere corectă, trebuie să acorzi atenție la detalii și la nevoile pe care le ai.

Dimensiunile încăperii

Pentru a cumpăra o sobă pe gaz, trebuie să iei în calcul dimensiunile încăperii unde va fi poziționată. Un astfel de sistem este potrivit doar pentru o singură cameră. Este foarte important, deoarece soba pe care o vei alege trebuie să aibă puterea necesară de a încălzi încăperea.

Sistemul de ventilație

Există mai multe tipuri de ventilație:

  • directă – funcționează asemănător cu un aragaz cu flacăra deschisă; o sobă cu ventilație directă este dotată cu un sistem de detectare a oxigenului din aer;
  • indirectă – sunt modelele cu coș de evacuare, ce eliberează reziduurile în afara casei.

Puterea

O sobă este dotată cu o putere, potrivită pentru anumite dimensiuni ale camerei:

  • 22 mp – este necesară o sobă de 2 kW;
  • 30 mp – este necesară o putere de 3 kW;
  • 40 mp – este necesară o putere de 4 kW.

Care este consumul unei sobe pe gaz?

Consumul și eficiența unei sobe pe gaz sunt printre cele mai importante aspecte atunci când îți alegi sistemul potrivit, deoarece se va reflecta în valoarea facturii. Obiectivul principal este să obții un consum cât mai redus, dar cu o eficiență cât mai crescută.

În cazul unui consum constant de gaz, vei folosi aproximativ 300 de grame, iar în cazul unui consum moderat, vei utiliza 100 de grame. Aceste valori sunt potrivite pentru sobele ce se alimentează de la butelie.

În cazul celor conectate direct la rețeaua de gaz, vei consuma aproximativ 0,4 și 0,8 metri cub de gaz pe oră. Totul depinde de intensitatea și puterea pe care o are soba.

Pentru a te bucura de sobe pe gaz cât mai eficiente, alege modelele care au opțiuni de siguranță și termostat, ce au rolul de a optimiza consumul, dar și de a te ține în siguranță în timp ce o utilizezi.

Sobele pe gaz sunt printre cele mai ieftine sisteme de încălzire, pornind de la câteva sute de lei. Este important să respecți măsurile de siguranță, precum curățarea filtrelor de impurități, precum praf sau părul animăluțelor de companie.

Este foarte important să nu lași soba să funcționeze fără flacără, deoarece duce la explozii și intoxicații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole recomandate